Crez

Gândind că poți, cam totul se prea poate. Apoi, încet, încet curgi spre desăvârșire… Cu totul nou, din toate vechi – cu firea-ți pășești tiptil, spre-a ta nemărginire. Nu-i totul dimpreună cu Iubirea când aripile-ți mari se dezrobesc? Și vocea-ți sună, și...

În spațiul dintre două gânduri

M-am așezat în spațiul dintre două gânduri și-am început să las degetele să lovească ușor tastele. N-am mai scris de-o vreme bună aici, m-am mai jucat doar cu penița stiloului pe una dintre agendele în care mi se întâlnesc ideile din vreme-n vreme. În ultimul timp...

Recensământul sufletelor

Te-ai gândit vreodată să faci recensământul sufletelor cu care te-ai întâlnit în viața aceasta și cu privire la care ai fost conștient(ă)? Cât de conștienți sunt oamenii de felul în care influențează viețile celorlalți? Cât de conștienți sunt oamenii că cei pe care îi...

Propriul nostru dușman

Există o tendinţă generală a noastră, oamenilor, de a judeca și comenta ceea ce nu putem înţelege. Ne grăbim să etichetăm anumite fapte sau idei ale semenilor, considerandu-le greşite şi condamnabile, pentru că, poate, atitudinea lor este în opoziţie cu mentalitatea...

Femeile sunt nebune

Am găsit mai devreme, printre amintirile de pe Facebook, un text pe care l-am scris cu câțiva ani în urmă, înainte să revin pe blog și într-un moment în care am simțit să pun în lume (scriindu-l) parte din sufletul și durerile mele. Astfel că, azi îl adaug aici, ca un...

Bucăți de Suflet și Cer

Mă privea cu atenție, cu ochi senini, cu zâmbet clar, entuziasmată foarte de acel exercițiu prin care eram nevoite să ne observăm, să ne descoperim, și printre altele, îmi spuse, când îi venise rândul: – Simt că ești o femeie care cunoaște. Nu rețin ce i-am...