Orice lume începe în interiorul tău.
O creionezi prin imaginaţie şi curaj. Îi dai viaţă prin forţa inimii tale. O structurezi prin perseverenţă, răbdare, sârguinţă. O cucereşti prin stăruinţă şi iubire. Şi apoi, o poţi împărtăşi lumii din exterior; pentru că o parte din acea lume va fi cu siguranţă dornică şi capabilă să vadă lumea ta; să păşească în ea, să îi dea credit, să empatiteze, să observe, să asculte şi să privească fără să judece, ci doar să fie. O parte din lumea ta.
Din contopirea lumilor se nasc oamenii. Aceia adevăraţi. Care ştiu să iubească, să respecte, să mângâie, să simtă, să citească printre rânduri. Care ştiu să îşi amintească cine sunt ei cu adevărat şi de ce au venit aici.
Toţi oamenii ştiu să iubească atunci când vin pe lume. Doar că unii uită pentru mai multă vreme decât alţii şi îşi recapătă mai greu abilitatea de a-şi aminti. Ei riscă să rămână neiubiţi şi neiubitori toată viaţa. Şi e bine şi aşa, căci au şi ei dreptul la lumea lor…
Iubirea e începutul, procesul şi sfârşitul. Fără ea, nu suntem; nu eşti, nu sunt…