Eu ştiu. Demult. Încă de înainte de a le fi văzut materializate în realitatea concretă, înaintea ochilor mei.
Cred că am ştiut mereu şi m-am amuzat uneori, atunci când unii mă credeau nebună pentru asta. Alte ori…am plâns. Mult. Greu. Da’ aşa era să fie… 🙂
Se întâmplă minuni când ne facem fiecare treaba noastră. Când ascultăm de vocea din interior care ştie bine ce spune, deşi mintea nu-i dă pace uneori şi începe s-o ia la rost cu toate supoziţiile posibile şi imposibile.
Se întâmplă minuni când tăcem şi ne vedem de ceea ce avem de făcut, ignorând criticile, bârfele, comentariile răutăcioase; când nu căutăm faima şi expunerea ca scop în sine (pentru măgulirea orgoliului), când spunem franc ce avem de spus şi ne vedem de treaba şi de calea noastră.
Se întâmplă minuni de o vreme încoace peste tot în jurul meu; eu le văd – pentru că, da, Viaţa ştie să facă minuni, când îi dai voie să Fie, când îţi dai voie să Fii.
Viaţa ştie să facă minuni, atunci când Noi o ajutăm, aducând contribuţia personală. Însă înainte de asta, viaţa ştie să ne încerce în toate felurile. Să ne încerce credinţa, iubirea, curajul, smerenia, perseverenţa, dăruirea. Să ne facă să căutăm răspunsuri peste tot, până să ne dăm seama că ele erau la Noi, dintotdeauna. Doar de ne-am fi ascultat mai cu atenţie intuiţia şi bunul-simţ…
Se întâmplă minuni chiar şi atunci când aparent greşim. Căci, pare-se, e un sens mai adânc în greşelile noastre, decât acela ce suntem tentaţi să-l percepem la prima citire. Adânc, şi totuşi, simplu. Pentru că…viaţa e simplă, în complexitatea ei. Fericirea e simplă. Noi o complicăm cu intrigi inutile, invidii mărunte sau mari lupte pentru putere…
Se întâmplă minuni când ne amintim cine suntem.
Se întâmplă minuni în fiecare zi, când deschidem ochii, când ne coborâm din pat pe picioarele noastre, când ascultăm păsările cerului sau o simfonie cu urechile noastre, când vedem cerul, soarele şi marea cu ochii noştri, când ne îmbrăţişăm părinţii cu braţele noastre, când grăim cu glasul nostru – ferice de cei care au aceste daruri!
Se întâmplă minuni chiar şi pentru cei ce au pierdut câte ceva sau pe câte cineva, dar au învăţat iar să zâmbească. Sau pentru cei care erau pe punctul de a pierde şi au continuat cu iubire şi credinţă până au auzit iar glasuri pe care nu le auziseră demult sau au văzut deschişi ochi ce ar fi putut rămâne pe veci închişi, dacă nu şi-ar fi văzut de treburile lor în timp ce Viaţa voia să se întâmple. Căci uneori viaţa vrea să se întâmple prin Moarte. Sau printr-o aproape Moarte…
Se întâmplă minuni în fiecare zi. Doar să avem ochii deschişi, să le putem vedea; să mai privim lumea şi cu inima, nu doar cu mintea care vrea să-i ia, din când în când, inimii din atribuţii. Şi cu siguranţă, nu o face fără voia noastră.
Haideţi să o lăsăm pe fiecare să-şi facă treaba ei! Să gândim cu mintea, să iubim cu inima şi să nu mai căutăm logica raţională în fiecare moment. Să ne fie de ajuns că am găsit bucuria, în loc să căutăm, cu orice preţ, dreptatea noastră. Căci, în felul acesta, se întâmplă minuni…
Haideţi să facem cu toţii să se întâmple minuni!
P.S. Vouă ce minune vi s-a întâmplat azi? Ştiţi cum aţi adus-o aproape de voi? Aţi mulţumit? V-aţi mulţumit?… 🙂