Expoziţiunea – povestitorul:
Totul începea la un moment dat şi părea că nu se va fi sfârşit vreodată. Ca în poveştile din cărţile pentru copii, cu nunţi care ţin trei zile şi trei nopţi, prinţi curajoşi şi prinţese frumoase şi plăpânde.
Intriga – povestitorul:
Deşi este cea care declanşează desfăşurarea acţiunii, intriga rămâne deocamdată partea ce lipseşte a acestei poveşti.
Desfăşurarea acţiunii – povestitorul:
Poate că într-o zi ea nu va mai fi ea, nu aşa cum o ştia el.
Poate că într-o zi el se va întoarce şi va da cu ochii de-o străină. O străină cunoscută. O străină cu aer provincial, dar şi rafinament inclus. O străină care-a ales să nu fie străină dar a fost condamnată la străinătate. Şi asta, printr-o înstrăinare dureroasă tocmai atunci când străinătatea începea să dispară încet, încet.
Poate că într-o zi el va reveni în acelaşi loc, pe acelaşi peron, şi o va găsi acolo. În aer, în balta din spatele ultimului vagon, în anunţul de plecare al trenului său spre destinaţie. În toţi provincialii aceia atât de simpatici doar pentru că vor fi fost, o vreme, concetăţenii ei.
Punctul culminant – povestitorul:
Poate că într-o zi ea îl va privi în ochi şi-i va spune în felul acesta tot ce n-a apucat să-i spună cât el a lipsit. Şi el o va privi speriat. Pentru că abia atunci va fi realizat că ea, străina devenită apropiată, înstrăinată prea devreme, alungată prea dureros, recaştigată niciodată pe deplin şi înstrăinată, apoi, pentru totdeauna, n-a fost niciodata o străină. Doar frica din el l-a făcut să o conducă spre străinătate.
Deznodământ – povestitorul:
Această poveste atipică şi incompletă are doar povestitor. Personajele, deşi existente, rămân în umbra cuvintelor povestitorului. Pentru că povestitorul n-a ales cărarea pentru fiecare, ci a povestit doar dupa placul inimii o poveste de adormit durerea. Povestitorul este cel ce decide soarta personajelor sale. Dar în această poveste, povestitorul nu decide altceva decat indecizia. Povestitorul va decide mai mult după ce soarele răsare. Dar poate că atunci cealaltă parte a poveştii nu va mai fi povestită. Fără supărare, doar povestitorul decide!
“De ce într-o zi minunea de a fi ia sfârșit, de ce înțelegem că este minune abia când pierim, de ce o întunecăm cu neghiobiile, cu dușmăniile, cu nădejdile stupide, de ce oamenii se caută unii pe alții în noapte și nu se regăsesc decât ca să nu se recunoască și să se lovească, de ce ne agățăm cu disperare de o semnificație inexistentă și ce crimă trebuie să ispășim pentru a putea trăi în acest vid?” – Eugen Ionescu