Pe Alice am cunoscut-o personal acum aproape un an. De atunci ne-am mai întâlnit, uneori în fiecare săptămână, alte ori, la câteva luni distanţă. Despre acea primă întâlnire şi despre celelalte întâlniri ce i-au urmat nu scriu, însă, azi, în detaliu. Mai las timpul să treacă şi văd cum îmi şopteşte povestea…
Azi scriu despre interviul pe care i l-am luat lui Alice cu puţin timp înainte de spectacolul în care am jucat de curând, sub îndrumarea ei. Ne-am întâlnit să povestim despre ceea ce ne place nouă, amândurora: teatru, scenă, viaţă, iubire, Dumnezeu.
Iată ce-a ieşit:
De ce teatru?
De ce nu? (râde). Am mai spus şi cu alte ocazii şi mă bucură foarte mult povestea: când eram micuţă, obişnuiam să râd şi să plâng în acelaşi timp; şi mama, la rândul ei, obişnuia să-mi spună “Măi fată, tu o să te faci actriţă!” – ştii măştile acelea două, una râde şi una plânge – şi n-am băgat-o în seamă… Doar că în liceu, când mă pregăteam deja pentru Medicină şi ştiam că asta voi face, am avut aşa o smuceală, şi am zis: “Mă îndrept către teatru. Asta e, de fapt, vocaţia mea.” Şi aşa a fost povestea… Şi nu întâmplător, bunica mă adormea cu teatru radiofonic; cred că şi asta a contat. Înainte de culcare, un univers aparte se construia în mintea mea. Îmi imaginam scenele doar din vocile actorilor – foarte interesantă perioadă…
Ce frumos!
Da. Cam de pe-acolo… teatru!
Cum e scena pentru tine? Dacă ar fi să alegi un cuvânt prin care să o defineşti (sau să îi asociezi un cuvânt), care ar fi acela?
Viaţă.
Care crezi că este rolul actorului (sau chiar al artistului) astăzi, în România şi în lume? În societatea în care fiinţează?
Cred că de îndrumător şi deschizător de inimi. Cred că oamenii au foarte multă nevoie de emoţie în ziua de astăzi: să-şi trăiască emoţiile, să şi le cunoască, să le descopere. Şi actorul cred ca poate face asta foarte bine.
Crezi că există sau ar trebui să existe diferenţe în privinţa abordării acestui rol, în funcţie de localizarea geografică a societăţii în care acel actor/artist trăieşte, îşi desfăşoară activitatea?
Fără să fie foarte calculate aceste lucruri (diferenţe), da. Cred că actorul este un produs al societăţii din care vine, pentru că…e firesc să fie aşa. Orice context social, politic, geografic îţi influenţează cultura. Minunat ar fi ca această cultură să aibă suficientă forţă cât să influenţeze la rândul ei societatea; câteodată (că tot mă întrebai de diferenţe), cred că în România e firavă implicarea – mai exact, cred că în România, cultura ar trebui să aibă un cuvânt mai puternic de spus. Din păcate, nu are…
Care simţi că este rolul tău, Alice Nicolae, aici, pe Pământ – în lume, în realitatea aceasta concretă – atât cât simţi să ne împărtăşeşti?
Cred că rolul meu pe Pământ este…mă rog, nu ştiu…pe Pământ, în Cer şi pe Lună (râde), cred că ceea ce am de făcut în imediata mea existenţă este să fiu îndrumător, deschizător de suflete – asta e nu compatibil, ci inclus în meseria de actor. A, şi mai ştiu ceva: că la un moment dat o să gătesc bine! O să fie un rol important! (râde; şi eu).
Deci acum nu găteşti… Sau nu găteşti bine? (râdem iar)
Mă pregătesc… Gătesc tot felul de surprize. Şi dincolo de asta, cred că mai ajut oamenii să se bucure de ei înşişi şi unii de alţii.
Dacă ar fi să faci o departajare între teatru şi film, unde te simţi mai tu, autentică – în funcţie de experienţa pe care ai parcurs-o până acum?
Nu consider că am foarte, foarte mare experienţă. Mi-ar fi plăcut să am experienţă mai mare în ambele domenii… Mă consider încă la început de drum şi simt că urmează lucruri minunate de aici înainte… Chemarea mea a fost de scenă- teatru, asta mi-am dorit, aşa m-am văzut mereu. În schimb, scurta interacţiune cu lumea filmului sau a televiziunii mi-a lăsat un gust foarte plăcut.
Deci există deschidere şi spre astfel de proiecte, nu doar spre scenă – teatru?
Da, cu siguranţă.
Întorcându-ne la teatru, cât crezi că influenţează un regizor bunul mers al lucrurilor atunci când se pregăteşte un spectacol?
Foarte mult. Cred că un regizor cu o minte limpede şi un suflet clar poate să dea nişte direcţii exacte şi să pună structura potrivită, să faca aşa încât echipa de actori să fie compactă, iar actorii, care sunt la rândul lor creatori, să aibă în acel format limpede şi curat, spaţiu de creaţie. Cred că regizorul e creatorul principal al unui spectacol, un regizor cu o minte limpede, cum spuneam, poate să îndrume spre succes actorii.
Înţeleg totuşi că ar fi potrivit (sau ideal) ca şi actorul să aibă o doză de libertate în a creiona trăsături ale personajului său?
Sunt mai multe feluri de a lucra în acest raport regizor-actor, însă cred că cel care mi s-a potrivit mie cel mai bine şi despre care mă bucur să vorbesc esta acela în care există curăţenia, susţinerea din partea regizorului (în sensul în care simţi o mână fermă care ştie încoltro te îndrumă), dar este şi deschis să îi propui tu, ca actor – îţi dă libertatea ca în acest spaţiu foarte exact pe care el îl cunoaşte (în acest spaţiu al ideilor lui transformate în realitate), să-ţi aduci amprenta personală, să îţi aduci felul tău de a fi. Se poate – e un act de creaţie ce vine din ambele sensuri.
Da. Şi eu cred la fel, şi am experimentat-o mai demult, iar de curând, datorită ţie. Cred că ţi se potriveşte şi rolul de regizor din când în când.
Să ştii că am fost surprinsă, cu mare bucurie, să descopăr că da.
Ce crezi că îl face pe actor să se simtă util în raport cu lumea? Ar putea fi poate o completare la întrebarea de mai devreme, cu privire la rolul actorului…
Ce îl face pe om (accentul cade instant pe cuvântul “om”) să se simtă util în raport cu lumea?… Nu ştiu să îţi răspund la întrebarea aceasta. E o întrebare prea profundă… (scurtă pauză) Cred că util te simţi în momentul în care îţi cunoşti menirea şi ţi-o urmezi. Cred că e dureros să orbecăi, să nu ştii de ce aici, de ce acum…
… 🙂 Ştiu că pentru tine Dumnezeu are locului Lui atunci când te raportezi la viaţă şi la tot ce faci. Am simţit asta în întâlnirile noastre şi în proiectele în care am lucrat împreună. Şi vreau să te întreb dacă nu e o întrebare prea intimă: cum a fost întâlnirea ta (prima întâlnire) cu Dumnezeu?
Şi dacă e prea intimă? (râde) Întâi de toate, Dumnezeu are primul loc. E top. Boss. (râde) Prima întâlnire cu Dumnezeu… nu mi-o mai aduc aminte…
Sau aceea în care ai ştiut că El e…
Calea, Adevărul şi Viaţa?
Da. Că El e motorul şi că în jurul Lui se construieşte tot…
Nu ştiu. Încă nu ştiu, încă… caut.
Ok… Haide să aflăm acum ce faci tu în perioada aceasta, ce pregăteşti, unde te găsim?
Din punct de vedere artistic vă pregătesc o surpriză (nu spun mai mult acum), ne mai vedem undeva… la toamnă să povestim despre asta; a propos de partea de îndrumare, ne găsiţi pe pagina de Facebook Corporate-Mindgames by Teatru întru Teatru unde veţi găsi detalii despre cursurile şi activităţile noastre colaterale meseriei de actor. Colaterale, însă la fel de plăcute : Curs de actorie pentru adulţi, Tabără de improvizaţie, Curs de gestionare a emoţiei, Curs de Public Speaking.
Ai o echipă cu care lucrezi pentru susţinerea şi organizarea acestor cursuri?
Lucrez cu bucurie cu colegul meu Corneliu Ulici, el se ocupă de la început de aceaste activităţi alături de mine. Şi mai nou, în echipa noastră este şi o actriţă tânără, foarte talentată, pe care am avut ocazia să o cunosc atunci când am fost asistentă pentru un semestru la Master, la Universitate (UNATC).
Spre finalul întâlnirii şi interviului nostru, căci ne apropiem de final, mai am patru întrebări punctuale:
- Cuvântul preferat? – căpşună!
- Cartea preferată? – prima care mi-a venit în minte: “Fluturii sunt liberi”, e o piesă de teatru, îmi scapă autorul…
- Poezia preferată? – “Glossă”, Mihai Eminescu. (Şi mie îmi place extrem de mult poezia aceasta.)
- Citatul sau mantra preferat(ă)? – “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine (păcătoasa)!”
Nu pot să cred! Este… foarte aproape şi de sufletul meu această rugăciune. 🙂 Îţi mulţumesc, Alice! Dacă simţi să îmi mai spui tu ceva, poate ceva ce nu te-am întrebat şi vrei să împărtășești?
Da, chestia asta cu prima întâlnire cu Dumnezeu… În fiecare zi e o nouă întâlnire cu Dumnezeu. O iau mereu, într-un anumit fel, de la capăt, deşi îmi dau seama că asta contribuie mult la evoluţia mea; parcă fiecare zi e ca o poveste de dragoste care începe iar şi iar… Atât.
🙂 Muţumesc!
Şi eu îţi mulţumesc, Andra!
* De o lună și ceva, Alice a adunat o grupă nouă la Cursul de actorie pentru adulți; pregătesc împreună un spectacol de suflet pentru luna iunie. Reprezentația va avea loc la Teatrul de Artă, București. Revin cu detalii. 🙂
Tabăra de improvizație susținuntă de Alice și colegii ei a avut loc weekend-ul trecut, la Polovragi; și mai urmează – în septembrie.
** Ce lume frumoasă mi se arată! Numai să am curajul s-o privesc drept în ochi, așa cum îmi place mie! Și când ceva mă supără, să-mi amintesc iar de partea frumoasă a lumii mele. Și a lumilor altora – a acelora care vor să privească viața cu inima deschisă.
” – Sus să aveți inimile!
– (…) … … …”