Mă privea cu atenție, cu ochi senini, cu zâmbet clar, entuziasmată foarte de acel exercițiu prin care eram nevoite să ne observăm, să ne descoperim, și printre altele, îmi spuse, când îi venise rândul:
– Simt că ești o femeie care cunoaște.
Nu rețin ce i-am răspuns. Rețin că am zâmbit și pentru puținele ori în ultima vreme, m-am simțit atât de bine citită, percepută, și în aceeași măsură, intrigată cumva că putea citi cu ochii aceia clari și albaștri, atât de adânc în mine!… ☺
… … … … …
A, da, mi-am și amintit ce i-am răspuns:
– Simt că ești o mamă bună.
A zâmbit și ea, am continuat exercițiul până ni s-a cerut să ne oprim.
Nu spun acum tot ce-a urmat, a contat tot și m-a bucurat; exercițiul acela, cu Ea, a fost, însă, ca o revelație. Era ca și cum îmi spunea ceva ce nu știam deloc despre mine, deși eu știam demult și știu adesea și mai și uit, la fel de des… 🙂 Da, îmi reamintise. Îmi reamintise ceva ce eu îmi reamintisem mie însămi cu doar o zi sau două înainte și pare-se că și uitasem iar, de vreme ce simpla ei afirmație cădea așa adânc în mine. Da, o simțisem cu adevărat sinceră și deschisă – și de aici modul meu surprinzător de-a fi primit din partea-i acea frântură de simțire.
Momentele de genul acesta cu oamenii le numesc eu momente de geniu și mă înalță și mă fac să cad așa pe gânduri ori pe scris, când îmi amintesc de ele, să le împărtășesc ori să le dau mai departe cu aceeași deschidere și sinceritate, ca să se-ntindă din ce în ce mai multe mâini precum o horă a lumii – o horă în care să înțelegem că suntem toți și atunci când ne susținem și ne echilibrăm, ducem roata în ritmul potrivit, iar de ne dezechilibrăm și ne călcăm pe picioare intenționat sau din neatenție, ne dăunează tuturor, într-o formă sau alta.
*Fiecare își construiește fericirea cum știe; eu cred c-am înțeles cum s-o aleg și construiesc, dar asta a venit după ratăciri și reamintiri și luat totul de la capăt și după ce-am ales ani de-a rândul sinceritatea față de mine (în primul rând), în detrimentul oricărui gând sabotor, impuls egotic sau distragere ce ar fi putut să vină din exterior în dialogul meu cu mine, apoi în dialogul cu ceilalți.
** Printre alegerile mele de fericire se află cursul Actorie la Cravată by Teatru întru Teatru, pentru care noi ne întâlnim în următoarele trei luni, în fiecare marți seara, de la 19.00, pe Thomas Massarik, 24.
*** Și nici măcar nu-i fac reclamă. ☺Simt doar să dau din inimă mai departe ceea ce am pus adânc în ea cu fiecare experiență trăită împreună cu actrița Alice Ioana Nicolae și oamenii pe care face ea să-i adune-n juru-i.
Fiți ce vreți și cum vreți, numa’ faceți ce-i de făcut ca să fiți fericiți! Lumea are nevoie de asta. De fiecare dintre noi cu bucuria noastră launtrică. Și fiecare bucurie sau fericire poate începe cu pașii aceia pe care, uneori, parcă nu i-am prea face (din cauza comodității).
**** Photo credit: mama/ din exercițiul spectacol “Noi, în sufletul gol”.