Oamenilor, de ce căutați bucuria în alt loc decât în sufletul vostru?
Ghiduș, nesperat de simplu
Ea așteaptă acolo, tăcută, să o deslușiți.
Așteptă cu răbdare, cu pricepere și îngăduință,
Căci Bucuria e însuși Dumnezeu.
Oamenilor, de ce căutați bucuria în alt loc decât în sufletul vostru?
Ghiduș, nesperat de simplu
Ea așteaptă acolo, tăcută, să o deslușiți.
Așteptă cu răbdare, cu pricepere și îngăduință,
Căci Bucuria e însuși Dumnezeu.
Uneori uităm cine suntem. Uităm, împiedicându-ne de neputințe. Neputințe accentuate, paradoxal, de unii care știu și simt mult mai puțin decât noi... Sau sunt mult mai puțin conștienți de tot ce pot provoca în ceilalți cu stângăciile, cu frustrările, cu răutățile lor...
Oamenii îngeri mi-au spus Că treaba lor nu e să fericească pe alții, ci să-i îndrume spre a se ferici, aceștia din urmă, pe ei înșiși; cu gândul și fapta și inima lor bună. Așa cum, de altfel, cu toții avem: inima bună. Știați? Știați că inima cea Mare și Bună a fost...
Gândind că poți, cam totul se prea poate. Apoi, încet, încet curgi spre desăvârșire... Cu totul nou, din toate vechi - cu firea-ți pășești tiptil, spre-a ta nemărginire. Nu-i totul dimpreună cu Iubirea când aripile-ți mari se dezrobesc? Și vocea-ți sună, și trupu-ți...