Astăzi scriu pentru copilul din mine, pentru copilul din voi. Pentru minunea de-a fi copil. Pentru copiii pe care-i voi avea la un moment dat. Pentru copiii cunoscuţilor mei, de care mă lipesc, de fiecare dată, mai ceva ca prelandezul, de papuci. Pentru toţi copiii Pământului. Pentru energia şi inocenţa copiiilor. Pentru copilăria pe care am avut-o.
Astăzi scriu pentru copilul din noi pe care-l alungăm uneori, din dorinţa de-a părea mari, serioşi, responsabili. Din dorinţa de-a afişa o maturitate psihologică şi emoţională care ne este străină, în multe cazuri. Din dorinţa de-a poza în intangibili şi insondabili.
Astăzi scriu pentru că m-am trezit fericită, liniştită, împăcată cu mine. Şi nu ştiu dacă are legătura cu vibraţia zilei de azi, cu alinierea planetelor sau cu vremea, dar ştiu sigur că vreau să împărtăşesc din entuziasmul meu, din viziunea mea, din visul meu.
Scriu pentru că iubesc viaţa şi oamenii aşa cum sunt. Şi-mi place să uit, ca un copil, când sunt supărată pe unii, deşi semnalez mai mereu, tot ca un copil, ce-mi displace.
Astăzi scriu, şi-apoi tac. Citesc, mă plimb, visez. Şi continuu să scriu, după ce mai învăţ, iar, câte ceva.
“(…) limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.”
Antoine de Saint-Exupéry, MICUL PRINŢ