Întrebări pentru sufletele noastre, varianta 2018

November 28, 2018

Scrisesem cu ceva ani în urmă un articol pe care l-am numit atunci pentru oameni. Când l-am recitit și l-am preluat de pe vechiul blog, aici, l-am redenumit: Întrebări pentru sufletele noastre. 

Ceea ce veți citi mai jos poate fi o continuare a articolului pe care îl găsiți aici. Întâmplător (sau nu! 🙂 ), atunci era 26 noiembrie, azi e 27 – aici unde sunt eu, în România e deja 28.  Așadar:

Cine suntem atunci când judecăm? Cine din noi judecă?

Cum se face că alegem (mai des) să arătăm cu degetul, în loc să îmbrățișăm? 

Cum de credem că știm mai bine ce ar fi trebuit să facă celălalt, ieri sau azi, în loc să decidem ce am putea face noi aici, acum?

Ce simțim când aruncăm cu pietre atât de ușor?

Ce ne face să încercăm să îi schimbăm pe ceilalți, în loc să căutăm ce avem de transformat la noi?

De câte ori pe zi mulțumim pentru ceea ce avem/ suntem/ am primit sau primim clipă de clipă?

Cât de des ne revendicăm prostește dreptul la fericire, punând la zid bucuriile altora?

Cum să facem să privim cu iubire oamenii, să-i învestim cu ceva curaj sau să-i lăsăm pur și simplu să își vadă de treburile lor, în timp ce noi ne vedem de treburile noastre?

Cum facem să nu mai lăsăm frica să ne conducă și să ne taie aripile?

Cum ne oprim din a blama ceea ce nu putem înțelege?

Ce știm noi despre ceea ce se petrece în sufletul celor din fața noastră?

Cine are dreptul să-l strige  pe cel ce nu poate să vadă, orb, pe cel ce nu poate să audă, surd, pe cel ce nu poate să grăiască, mut? Cine are dreptul să spună celui ce merge asistat că are mai puțin suflet sau mai puține șanse decât cel ce merge pe picioarele lui? Nu ni se întâmplă oare, tuturor, în unele clipe, să ne simțim amputați?…

Nu o fi oare, întâi de toate, inima noastră, cea spre care ar trebui să ne întoarcem fața? Calea noastră cea pentru care ar trebui să lucrăm? Bucuria noastră, cea care ar putea fi călăuză altora?

Cine are dreptul să spună altuia cum să trăiască și cum să viseze?

De câte sfârșituri e nevoie pentru a binecuvânta, cu adevărat, fiecare început și drum ce-i urmează? De câte readuceri aminte? 

*Acestui articol am omis (în mod intenționat) să îi adaug o fotografie, deși în mod normal aleg diferite fotografii din arhiva personală pentru articolele mele;  se întâmplă (mai rar) să le preiau din alt loc și menționez sursa. Azi am ales, însă, a lăsa doar întrebările să vi se plimbe prin minte (fără efecte vizuale).

Related Posts

Read More

Articol fără titlu

Uneori uităm cine suntem. Uităm, împiedicându-ne de neputințe. Neputințe accentuate, paradoxal, de unii care știu și simt mult mai puțin decât noi... Sau sunt mult mai puțin conștienți de tot ce pot provoca în ceilalți cu stângăciile, cu frustrările, cu răutățile lor...

Simplitate

Oamenilor, de ce căutați bucuria în alt loc decât în sufletul vostru? Ghiduș, nesperat de simplu Ea așteaptă acolo, tăcută, să o deslușiți. Așteptă cu răbdare, cu pricepere și îngăduință,  Căci Bucuria e însuși Dumnezeu.

Povestea inimii sau despre oamenii îngeri

Oamenii îngeri mi-au spus Că treaba lor nu e să fericească pe alții, ci să-i îndrume spre a se ferici, aceștia din urmă, pe ei înșiși; cu gândul și fapta și inima lor bună. Așa cum, de altfel, cu toții avem: inima bună. Știați? Știați că inima cea Mare și Bună a fost...

Share This