Te baţi cu pumnii în piept că merită orice efort.
Te minţi singur(ă) că situaţia se va schimba.
Pui celorlalţi întrebări retorice, pentru a nu exista posibilitatea de a ţi se răspunde dur cu privire la situaţia existentă.
Găseşti o serie de minunate avantaje pe termen lung.
Ironizezi eşecul, te prefaci că-l accepţi…doar din teama de a renunţa. Din teama de a recunoaşte că cel mai bine e să te cari.
Doar pentru că a rămâne în acelaşi loc pare mult mai convenabil; acest lucru nu implică necesitatea de a-ţi reconsidera eforturile (nu puţine la număr, în unele cazuri, însă inutile, de cele mai multe ori), eforturi depuse doar pentru a nu schimba peisajul, a nu declinti confortul, a nu sari din schemă.
Ca în majoritatea situaţiilor nefavorabile, prejudecăţile şi ambiţia inutilă detronează semnele clare din exterior, scurte oglindiri ale universului lăuntric în mediul care-ţi decide existenţa.
Cât de des ai amânat renunţarea? Renunţarea aceea care… e posibil să-ţi facă bine?…
*Foto credit: pixabay